În corpul unui adult ramane copilul părinților sai
Si daca acesta are mai mulți parinti ce face
Se bucura ca este un puzzle mai mare de parinti
O copilărie cu un tata si multe mame ... Dar nici una nu a reușit sa ii arate copilului inima de mama
Partea buna este ca normalitatea este cea în care creste... normalitatea este familia monoparentale... si pe copil nu il deranjează atat timp cât apartine cuiva.
Cat timp nu simte stigmatizarea societati si copilul traieste in normalitatea care il inconjoara copilul se poate dezvolta normal.
Problema apare cand copilul intra in societate si este stigmatizat si plans de lipsa mamei si persoane care nu pot avea copii fac o competitie din care sa ia acel copil ....
Copilul doar vede, simte si incepe sa isi doresca ceva ce nu cunoaste.
Si tot copilul devine haos si dezastru cand i se cere sa fie copil de mama.
Cum sa fii ceva ce nu stii?
Cum sa contruiesti ceva ce ar fi trebuit construit in perioada sugara si primi ani de viata?
Cu siguranta viata monoparentala a unui copil este diferita de cea a copilul abandonat sau caruia ii mor parintii cand sunt mici.
Toti avem traume si unii incearca sa le vindecec ca sa mearga mai bine in viata de adult.
Dar ce poate face omul cand dupa multe mame adoptive, intalneste un om cu inima de aur care prin blandete, iscusita, daruire si iubire materna reuseste sa scoata la lumina cunoasterea iubiri materne.
De ce o fii construit omul sa fie haos si dezastru in ceea ce nu cunoaste?
Cine stie....