Mama, mi-e dor!

 Seara

Ora 8 jumate. Normal ca seara. Tocmai primul cuvant este "Seara".

Rumy sta neobisnuit de linistita la masa sin bucatarie. In mod surpinzator, s-a pus in alt loc,  fata de cel preferat. Mama Phenix a reusit sa termine munca, asa ca azi pregateste ea mancare. Stie ca are un pui leu foarte Drama Quin. Stie ca incearca sa o impresioneze, dar... dar parca ceva e diferit.

Rumy sta cu fata in jos... la masa... trista si totusi resemnata. Manutele imbreunate si piciorusele le banseaza din cand in cand.

Mama Pheonix

- Cum ti-a fost ziua la scoala si la catarari, Rumy?

- Bine... zice Rumy cu voce bosumflata

Mama Pheonix pricepe ca ceva nu e ok, dar o mai lasa nitel. 

- Ce nazdravanii ai reusit sa mai faci?

- Nici una. 

- Asta da surpiza.

Pentru o clipa se lumina la fata copila, dar in 5 secunde reveni la fata trista.

- Te-a suparat cineva? Zici ca ai primit cea mai grea problema de mate de pe planeta, asa ai fata.

- Nu m-a suparat nimeni, mama. Doar eu pe mine , mama.

- Ei, cum asa? Noi nu ne suparam noi pe noi. Hai ca esti culmea. 

Mama Pheonix stia unde vrea copil haos sa duca. In ultima vreme Rumy facuse numai prostii. Doar ca mama Pheonix, fata de alte mame care tipa, pedepsesc, arata cu degetul si alte alea... ea devine de o calmitate egala cu apele limpezi... care sunt adanci. Deci si supararile mamei erau adanci. Rumy se prinsese si vroia din rasputeri sa se revanseze. 

Doar ca in viata, atunci cand vrei sa iasa ceva si te chinui prea tare... iese fix pe dos. Cam asa si cu Rumy. 

Mama Pheonix ii zisese lui Rumy sa invete ca ia acel concurs ca sa ajunga in echipa ei de catarari. Doar ca pe atunci, Rumy nu stia ca mama ei zice o data apoi da spatiu omului ca sa isi faca treaba. Rumy a crezut ca a abandonat-o si credea ca poate nu o mai vrwa in echipa ei de catarari. 

I-a luat ceva timp pana sa inceapa sa isi vada mama. 

Uneori ne vedem pe noi si nu reusim sa ii vedem pe cei de langa.

Sau nu ne vedem nici pe noi si astfel ni reusim sa vedem oamenii inimilor noastre.

-Mama, mi-am dorit de cand erau antrenorii dinainte sa fiu in achipa ta de catarari. Dar am crezit ca o sa concurez la concurs intai ca ei, dar am zis ca le respect alegerile. Apoi te-am vazut prea tarziu incercam sa ma ajuti. Eram in bula mea.

Mama Pheonix pune masa. Yammy yammy. Paste stil italienesc, niste coaste rumenite bine, un bol de struguri alaturi de cuburi de cascaval... un pahar de vin alb ei si unul de suc natural lui Rumy... si desert pepene galben cu frunze de menta si fructe de padure. 

- Cea fost a fost, Rumy. Eu am incercat sa te ajut de 2 ori, dar nu a iesit. Vezi ce poti face acum. 

- Nu inteleg.

- Ce nu intelegi?

- Cum poti sa fii atat de calma si cand te superi sa devi precum apele limpezi.

- De unde ai scos vorba asta?

- De la tati. El zicea ca apele linpezi sunt adanci. Asta ineamna matematic ca pe cat de calma esti pe atar de mare e supararea.

- Hmmmm... 

- Ma tot chunui sa repar prostiile si sa ma ierti si totul iese pe dos... fac si mai mari supararile. 

- I-am zis vecinei de grupa de catarare ca daca stiam ca nu reusesc sa ajing in echipa ta de catarare pana devii tu antrenor, eu nu as mai fii venit. Doar ca... 

Mama Pheonix se simte respinsa si nedorita de copil.

- Doar ca nu am vrut sa zic ca nu vreau in echipa ta daca ajungi antrenor. Adik.. nu cu sensul pe care il intelegi tu. Ideea e ca nu stiu cum sa fiu in echipa ta de cataratori. Acolo o sa fii im primul rand antrenor. Si daca vine alt coleg de grupa si minte si tu il crezi... eu ce fac? Nu stiu sa fiu si copilul tau de catarari si om in echipa de catarari. Desi in timpul cursului de catarari am inteles ca locul mei era in echipa ta. Intelegi ce zic, mama?

- Nu prea... si uita un pic suspicios, nereusind sa inteleaga copilul...

- Imi doresc sa fiu in echipa ta de catarari cu tine amtrenor, dsr problema sunt eu. Nu stiu cum sa fiu in echipa ta. Nu stiu cum sa imi ajuntez emotiile. Eu stiu ori rece si distant ori uman si frendly. Si tu si tati aveti aceeasi dorinta... calea de mijloc. Problema e ca mie nu imi iese... tata a renuntat si a zis sa vb cu omul si nu cu functia. 

Mama Pheonix incearca sa inteleaga cele spuse de copil. 

Pana de curand intelese de la vecina de caratare a lui Rumy, ca Rumy nu se apuca de cursul de catarare daca stia ca nu reuseste sa ajunga in echipa cu antrenor mama ei. Intelese ca Rumy nu vrea in echipa de parca problema era mama. Ascultand incepe se inteleaga ca micuta se vede pe ea problema si nu mama este problema. 

- Rumy opreste-te. Respira. 

Rumy tace si respira.

-Rumy uita-te la mine. Eu te ajut cat si cum pot. Dar deciziile si maturizarea sunt la tine. Eu doar te ghidez.

- Dar mama. Intelegi ca nu am vrut sa zic ca ni vreau in echipa ta de catarare daca tu esti antrenor. Problema sunt eu. Eu nu stiu ce si cum sa fac. Si langa tine totul capata bucurie si creativitate si ma simt in prezent. Dar nu stiu ce sa fac cu toate astea.

- Usurel. O sa fie bine. Concetreaza-te pe concursurile pe care le ai in prezent. Bine?

- Bine, mama. Esti cea mai tare, geniala, supermegaintergalactica mama din univers. 

Mama Pheonix o imbratiseaza pe Rumy.

- Mancam?

- Daaa. 

Si asa fata lui Rumy se mai lumina putin. 

-Mama!

-Da Rumy.

- Stii ce mi-a zis mama luminoasa sa iti zic cand erai cel mai tare suparata pe mine?

- Ce ti-a zis?

- Mi-a zis sa iti zic " Te iubesc, iarta-ma, imi pare rau, multumesc." Dar eu as zice " dintre toate inimile de mama, inima mea a luat de mana inima ta de mama, viata asta e prea scurta ca sa primesc iertarea ta calda blanda, sincera si iubitoare de mama, ma doare pana la ultima celula a inimii sufletului meu sa te vad suparata cand fac prostii, este cel mai frumos cadoul pe care l-am primit ( cadoul de a stii ce inseamna sa fii copil de mama) cu toate prostiile facute iti raman recunoscatoare pentru ca m-ai adoptat fata ta.

Mama Pheonix ramane masca cateva secunde, dar ca un adult matur isi mascheaza rapid toate emotiile pentru a proteja copilul.

- Multumesc frumso Rumy. Poate macar de acum in colp o sa incepi sa te vezi pe tine si astfel si pe mine si o sa ma asculti. 

Rumy face fata ei zambitoare si da din cap si zice si

- Dar sa stii ca nu stiu sa ma fac mare... ceva s-a oprit de cand a plecat tati.

- Rezolvam si asta. Hai. Mananca. Se raceste mancare.

- Yammy , mama. Delicios. Si mama... mi-e dor de vremea dinainte sa te supar!

Si astfel Rumy si mama ei au petrecut ultima zi de 7 anisori ai lui Rumy. Caci urmatoarea zi era ziua lui Rumy de nastere.