Rumy trista

 

Rumy se trezeste dimineata, dar fata de alte dati, azi este trista.

Isi pune jucariile in ordine si merge la masa.

Mama Pheonix ii pregateste micul de jeun fara sa ii vorbeasca.

Desi mama trebuia sa fie cea supara pentru prostiile facute de copil, totusi se intristeaza vazand copilul atat de trist. 

Cu lacrimi in ochi, cu  nod in gat, copilul cate. Simte pana la ultima celula a inimii sufletului sau supararea mamei. 

Mamei i se inmoaie inima, dar isi aminteste ca trebuie sa fie dura pana cand nazdravanul si haoticul copil pricepe ca sunt situatii in care e bine sa nu se mai copilareasca ca un bebelus. 

Rumy cu ochii inlacrimati, nodul in gat si privirea in farfurie zice 

- Multumesc. Pofta buna!

Mama Pheonix se uita calm si cu drag la copil si raspunde: 

-  Si eu multumesc , RUMY! Pofta buna!

Pentru o clipa Rumy si-a inghitit lacrimile si nodul in gat, la auzut nimelui ei din gura mamei sale mult iubite si pretuite, dar deja stia ca nu va primi iertare pana nu-i vine mintea la cap.

Asa ca ii revin lacrimile de durere ca si-a suparat mama atat de tare.

- Multumesc si eu. 

Apoi masa se desfasoara intr-o liniste totala... doar din cand in cand se aude nodul lui Rumy si lacrimile care la inghite o daca cu imbucatura.

Desi mama Pheonix este foc si para de suparare, totusi i-a pregatit micul de jeun preferat al lui Rumy. Semn ca desi trebuia sa o abandoneze si ea ca celelalte male, totusi o pastreaza si asteapta sa vada cum se indrepta Rumy. 

Rumy de suparate ca nu primeste ce vrea si este pedepsita nu a sesizat semnul indirect al mamei sale.

Termina ultima inghititura si vrea sa isi spele singura vasele, dar mama ei o intrerupe. Pune mana ei pe antebratul copilului, se uita la copil si ii zice din voce si ton atat cuvinte cat si sa ridice primirea

- RUMY, lasa-le. Le spal eu. Daca ai terminat, mergi in camera ta, te rog.

Rumy recunoscand tonul ridica cu greu primire si se uita in ochii mamei Pheonix. Ochi de mama blanda, calda, ocrotitoare dar si impunatoare. Zice doar

- Bine mama. Pa

Si pleaca in camera ei.

In drum spre camera ei, mama Pheonix o striga cu vocea ei calda si blanda

- Rumy!

Rumy se opreste. 

- Rumy...

Rumy se intoarce intelegand din ton ca au de discutat.

- Rumy, cea suparata sunt eu, nu tu.

Rumy cu ochii in lacrimi si noduri in gat da din cap ca are dreptate mama. Dar privirea ramane in pamant. 

- Rumy, intelege ca altfel nu vei reusi sa cresti frumos. Mergi in camera ta si cauta solutii. Poate vei reusi sa gasesti solutii.

- Mama, imi pare rau. Nu am vrut. Nu stiu sa fii copil de mama. Nu stiu ce si cum sa fac. 

Printre lacrimi si noduri in gat Rumy isi spune oful. Pe cat de mult isi doreste copilul iertarea, pe atat de mult isi doreste mama indreptarea. 

- Rumy...

La acel ton cald, bland si special al mamei Pheonix, Rumy intelege ca e timpul sa ridice capul si sa-si priveasca mama in ochi. Cu greu face ce intelge din tonul mamei.

- Da, mama.

- Rumy, te rog sa nu mai plangi. Te rog sa cauti solutii. Te rog sa te gandesti cum sa fii copil mare, copil matur ca pentru varsta ta. Fiecare varsta are maturizarea sa. Nu sa fii bebelus, dsr nici adult matur ca mine. Ci matura pentru varsta ta. Vezi lucrurile din jur. Ai incredere in tine si cand o pierzi mai uitat-te o data. Ca e increderea mea in tine. In inima sufletului tau, unde ai zis ca m-ai pus.

Rumy isi inghite lacrimile si se pregateste sa plece in camera. 

Mama o opreste iar. O intoarce, ii strege lacrimile si o imbratiseaza. 

- Dar stii ca inca sunt suparata, da?!

- Da, mama stiu. Am invatat de la tata, cum sunteti voi adultii. 

Rumy pleaca mai linistita si gandinsu-se cum sa fie mai potrivita varstei ei si nu bebelus, ca sa ii mai zica mama ei iar " Ce faci, mandro?"

Si abia dupa cateva ore Rumy realizeaza ca a mancat micul de jeun preferat.