"Rumy, respira si elibereaz-o precum o albinutza care isi ia zborul!"

 Pe la 8 seara Rumy iese din camera ei. Este in pijamamele ei instelate, papucii roz si cu paharul ei portocaliu primit cadou de curand.

Stie ca mama Pheonix n-a terminat treaba, asa ca nu deranjeaza, dar totusi isi face simtita prezenta, plimbandu-se din camera in bucatarie si baie si balcon. 

Mama Pheonix aude scartaitul pachetului din camera ei si plici plici pe gresia din bucatarie si poc poc pe parchetul din balcon. Isi da seamana ca Rumy iar nu are stare si a aflat ceva si vrea sa zica, dar vrea sa o deranjeze. 

Ce nu intelege Rumy, fiind inca mica este ca dureaza mai putin sa se adune sa spuna scurt si la obiect ce are de zis si apoi sa mearga in camera ei pana termina munca mama. 

Dar mai dureaza pana micuta Rumy reuseste sa spuna informatii scurt si la obiect

 Totul este atat de improtanta ca trebuia sa zica tot... si informatia si emotia si ideile de la acestea doua adunate si mai mereu... cam 95 % din cazuri... ca nu putem zice 100% cazuri, povestile, informatiile si discutiole lui Rumy dureaza de 3 ori mai mult.... asa e cand esti mic... dar cu timpul invata...ca orice copil, imita parintele .... parintii... amantrei 😅😅 ( tati, mami si mama) fiind foarte atenti in obsevarea lui Rumy si ajustarea ei in a deveni un adult chiar fain. Tot asa se straduieste si micuta Rumy sa o scaneze pe mama si sa o vada si sa para matura ca mama ei... binenteles sa para... cum orice copil care se crede mare daca ia papucii tatalui sau sandalele mamei crede ca deja este mare. 

Si ce este al ei este al ei. Dintre ale ei este si istetimea. Si repede s-a prins ca amantrei o stidiau ca s-o chizele in comportament pentru a ramane ea si a se integra in societate. 

Mai are de lucrat in a se vedea pe ea si inima ei... 

Asta e.

Cu totii lucram la noi insine.

Dar, revenind la povestioara...

Dupa vreo 4-5 ture, mama Pheonix o striga pe Rumy:

- Rumy! 

Rumy se opreste agitatia brauniana si raspunde:

- Da, mama. 

- Titirezul lu' mama, vin-o si zi-mi ce s-a intamplat?

- Pai....pai....

Mama Pheonix pune mainile ei pe umerii copilului care pareau ca isi iau zborul la cat de ridicati erau de emotie si nest8inta de a gestiona emotia

- Rumy, respira.

Rumy trage aer adang in piept si lasa umerii relaxati, de parca a lasat umerii sa aterizele la locul lor.

- Pai... tocmai am primit mail dr la echipa de desen. Si mama... si mama

- Rumy, respira.

Si iar relaxeaza umerii si ii lasa sa aterizeze la locul lor.

- Si sunt im echipa de coordonare a desenului... Wow mama.... eu ce fac cu atata emotie mama?

Mama Pheonix in tot acest timp a uitat de cele 4 treburi pe care le avea, dar tot avea un ovho si la ecranul mic al telefpnuluo si la laptop. Se relaxeaza ca era o veste buna si nu una dexaztruasa la cum se astapta sa afle din cauza ca se tot plimba ca un titirez stresat de suparare.

- Rumy respira. Te rog, zi-mi ce simti.

Rumy se opreste putin, face ochii mari si intrebatori la intrebarea mamei. Dupa cateva secunde zice:

- Ce simt... hmmm... ce simt? Mama simt o bucurie... o bucurie mare... dar cum am voie sa reusesc fara tati. Cum am voie sa ma bucur fara tati? Eu ce fac cu bucuri asta mare?

Mama Pheonix o imbratiseaza pe copila si apoi se uita in ochii copilei:

-Rumy, mai tii minte cand am fost la stupi?

Rumy se deconecteaza de la emotia puternica si cauta in mempria ei plimbarea la stupi... Dupa cateva momente zice

- Da mama. 

- Mai stii multe cum isi luau zborul albinele?

- Da mama.

- Ei, tot asa imbratoseaza si tu emotia si apoi las-o sa isi ia zborul... precum acele albime isi luau zborul. 

- Aaaaaaa....

- Si stii de ce?

- Aaaa.... nu, mama. De ce?

- Pentru ca si dupa bucurie si dupa suparare, important este sa continui sa mergi, si mereu vei merge mao usor daca eloberezi emotia. Vestea si bucuria sunt momente. Important este sa continuam ca sa vedem pe unde mergem. Altfel vom avea fata im spate. Emotia ramane in spate si nu te lasa sa vezi ce urmeaza. Dar uneori te poti opri un pic sa traiesti acea emotie dar te rog sa nu ramai acolo, continua mersul pe bicicleta.

- Mama, nu inteleg, dar te cred.

 Si fara sa isi dea seama, Rumy a tinut minte ceea ce i s-a zis , de si nu a inteles.... si da... peste ani si ani, cand Rumy s-a facut mare a reusit sa inteleaga vorbele mamei. 

- Bine. 

O mai imbratiseaza o data si ii zice.

-Hai. In camera ta inca jumatate de ora si apoibluam cina impreuna si poate apoi mergel la cinema. Cum suna asta. 

Rumy face ochii mare si zice:

- Serios? Doar jumatate de ora? 

- Da. Promit. 

- Wow. Super. Gata. Am fugit in camera mea.

Si Rumy fuge catre camera ei.

- Si Rumy!

In fuga ei se opreste si se intoarce catre mama ei.

-Da mama. Ce este?

- Stii de ce ai reusit, chiar daca tati tau nu mai este?

- Hmmm. Nu mama. De ce?

- Pentru ca jumatate din tine este el. 

Rumy face ochii mari ... si zice:

- Da? 

Se gandeste cateva secunde si zice :

- Mamaaaaa.... am doat 8 aniii... nu pricep ce zici... ridica si lasa umerii jos rapid...dar daca zici tu, asa o fii. Am fugit. Spor la treaba mama.

- Multumesc Rumy. 

Si astfel Rumy se linistii de emotia bucuriei de reusii fara si totusi cu tati ei si gasi ceva de facut in acea jumatate de ora.

Apoi laura cina si mai discutara despre ecjipa de desen si mama Pheonix facuse o exceptie si iesisera seara la film impreuna...